Acasă National / Externe Cutremur în fotbalul românesc: Meciuri trucate și pariuri cu „rezultate ştiute” în...

Cutremur în fotbalul românesc: Meciuri trucate și pariuri cu „rezultate ştiute” în Liga 3! Descinderi masive în Bucureşti şi şase judeţe, și 21 de suspecți duşi la audieri

 

Scandal uriaș în fotbalul românesc! Suspiciuni de meciuri trucate în Liga 3, 34 de percheziții în București și șase județe, 21 de suspecți duși la audieri. Printre ei, foști jucători din Liga I și un apropiat al manelistului Florin Salam. Prejudiciu: 840.000 de lei.

Cutremur în fotbalul românesc! Meciuri din Liga 3 ar fi fost aranjate la pont, iar jucători, foști fotbaliști de Liga I și chiar un apropiat al manelistului Florin Salam sunt suspectați că au făcut bani grei din pariuri cu rezultate deja știute. Polițiștii au descins miercuri în forță în București și în șase județe, într-un dosar care zguduie competiția organizată de Federația Română de Fotbal.

Ancheta scoate la iveală un mecanism bine pus la punct în care, potrivit surselor Observator, printre persoanele vizate s-ar afla și un bărbat din Ilfov, Cristescu, despre care se spune că ar fi finanțator al clubului implicat. Acesta ar fi căsătorit cu o nepoată a manelistului Florin Salam și ar fi rudă cu artistul. Sursa citată susține că în dosar ar fi implicați și foști jucători din Liga I, printre care Claudiu Blaga, considerat finanțator la CS Păulești, dar și Marius Sanda și Gabi Matei (fost jucător la FCSB).

Jucători suspectați că ar fi aranjat meciuri

Din cercetări a reieșit că, pe parcursul ultimului sezon competiţional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, alături de alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acționat coordonat pentru a influența și altera rezultatele unor partide disputate în Liga a III-a, competiție organizată de Federația Română de Fotbal.

„Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfăşurării meciurilor şi la integritatea competiţiei sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât şi în agenţii de profil, creând aparenţa unor pariuri conforme cadrului legal, în condiţiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute şi prestabilite”, arată sursa citată.

840.000 de lei, profit din meciuri „aranjate”

Potrivit anchetatorilor, prin aceste demersuri ar fi fost obținute foloase patrimoniale injuste în valoare de aproximativ 840.000 de lei.

Pentru completarea probatoriului, 21 de persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri. În funcție de situația de fapt și de probele administrate, urmează să fie dispuse măsurile procesual-penale care se impun.

Perchezițiile au fost desfășurate în București și în județele Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și Dâmbovița, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene și Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești. De asemenea, ancheta a beneficiat de sprijinul Departamentului de Integritate din cadrul Federației Române de Fotbal. (foto: captură video)