Acasă Actualitate (VIDEO) Elevă de la Liceul „Petru Poni” Onești, în semifinala Campionatului Național...

(VIDEO) Elevă de la Liceul „Petru Poni” Onești, în semifinala Campionatului Național de Salată de Boeuf: premiu de 5.000 de euro și chef Cătălin Scărlătescu în juriu

 

Liceul Tehnologic „Petru Poni” Onești a bifat o premieră importantă în domeniul competițiilor gastronomice, participând la semifinala Campionatului Național de „Salată de Boeuf”, desfășurată la restaurantul „Medusa Universe” din București.

Liceul din Onești este reprezentat de eleva Andreea Toma, din clasa a XI-a A, specializarea Tehnician în turism, care intră vineri, 13 februarie, în ultima etapă a semifinalei, cu șansa de a ajunge în finala competiției și de a câștiga marele premiu de 5.000 de euro.

Potrivit unui comunicat transmis de unitatea de învățământ, „prima parte a semifinalei a fost o zi plină de creativitate și gust”, iar liceul oneștean a fost reprezentat „cu brio” de Andreea Toma. Activitatea a fost coordonată de prof. Denysa Dascălu Fichițiu, căreia conducerea îi mulțumește pentru implicarea în înscrierea la concurs.

Miza competiției este una importantă: dacă se va califica în finală, eleva de la „Petru Poni” va concura pentru un premiu de 5.000 de euro, oferit de organizatori. Din juriu va face parte și cunoscutul chef Cătălin Scărlătescu, unul dintre cei mai apreciați chefi bucătari din România.