Un accident rutier deosebit de grav s-a produs astăzi, joi, 5 februarie, pe DN2–E85, supranumit „Drumul Morţii”, în localitatea Traian, comuna Săbăoani, judeţul Neamţ. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, bilanţul fiind de patru persoane rănite, care au necesitat îngrijiri medicale şi transport la spital.
Potrivit ISU Neamţ, în fiecare autoturism se aflau câte două persoane. În urma impactului violent, o fată în vârstă de 15 ani a fost proiectată în afara părţii carosabile, suferind politraumatisme, fiind preluată de un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă şi transportată de urgenţă la spital.
Un bărbat de 25 de ani, din acelaşi autoturism, a fost asistat medical şi transportat la spital de o ambulanţă SAJ. În cel de-al doilea autoturism, o femeie de 77 de ani şi un bărbat de 76 de ani au rămas blocaţi, fiind scoşi de pompieri cu ajutorul echipamentelor de descarcerare şi transportaţi ulterior la spital.
Din primele cercetări ale poliţiei, accidentul s-ar fi produs după ce un bărbat de 76 de ani, din Roman, care circula din direcţia Suceava spre Roman, ar fi pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani, tot din Roman, acesta din urmă părăsind carosabilul şi izbindu-se de un copac. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, a transmis pentru presa nemțeană insp. pr. Ciofu Ramona, din cadrul IPJ Neamţ.
Evenimentul a fost anunţat prin apel la 112 la ora 14.40, la faţa locului intervenind numeroase echipaje de salvare. (foto: imagine ilustrativă)











