Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost propusă oficial pentru Premiul Nobel pentru Pace de către parlamentarul norvegian Arild Hermstad, membru al Partidului Verzilor. Hermstad susține că eforturile lui Sandu pentru apărarea democrației depășesc granițele Moldovei și contribuie direct la securitatea Europei.
„Am nominalizat-o pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Premiul Nobel pentru Pace. Sandu s-a aflat în prima linie a apărării democraţiei în Europa”, a declarat Hermstad pe pagina sa de Facebook. Parlamentarul a amintit că Republica Moldova a fost ținta tentativelor de influențare a alegerilor, dezinformării, atacurilor cibernetice și acțiunilor de destabilizare din partea Rusiei, menite să aducă la putere o conducere mai favorabilă Kremlinului.
Hermstad a subliniat că Maia Sandu și guvernarea ei au răspuns acestor presiuni prin mijloace pașnice: consolidarea statului de drept, protejarea alegerilor libere și menținerea fermă a unui parcurs democratic. „Aceasta este munca pentru pace a vremurilor noastre: construirea unor societăţi reziliente înainte ca conflictele să devină violente. Democraţia este o condiţie esenţială pentru o pace autentică. Maia Sandu a fost decisivă în oprirea tentativelor Rusiei de a submina democraţia moldovenească. Pentru acest lucru, consider că ea merită Premiul Nobel pentru Pace”, a conchis politicianul norvegian.
Nominalizarea Maiei Sandu pentru Nobel vine într-un context tensionat, în care influența Rusiei continuă să reprezinte o amenințare majoră pentru fostele state sovietice și pentru stabilitatea Europei. (foto: imagine ilustrativă)













