Grupul agroalimentar Agricultorul-Panimon din Onești, controlat de antreprenorul Mihai Ilie, a depus cereri de deschidere a procedurii de insolvență pentru trei dintre companiile sale, potrivit informațiilor înregistrate la Tribunalul Bacău.
Demersurile au fost făcute la data de 30 ianuarie 2026 de către societățile Agricultorul SRL Bârsănești, AgrotehnoGrup SRL Onești și Panimon SA Onești. Împreună, cele trei firme au un număr cumulat de aproximativ 370 de angajați, scrie Ziarul de Bacău.
În anul 2024, companiile din cadrul grupului Agricultorul-Panimon au raportat o cifră de afaceri totală de aproximativ 837 milioane de lei, grupul fiind considerat unul dintre actorii importanți din sectorul agroalimentar la nivel regional.
Deși până în prezent nu au fost oferite explicații oficiale privind cauzele care au determinat solicitarea insolvenței sau posibilele intenții de reorganizare, în mediul local din Onești se discuta încă din toamna anului trecut despre posibile dificultăți financiare cu care s-ar confrunta grupul. Aceste informații au circulat neoficial, fără confirmări publice din partea conducerii companiilor.
Procedura de insolvență urmează să fie analizată de instanță, care va decide asupra pașilor următori, inclusiv desemnarea unui administrator judiciar și stabilirea unui eventual plan de reorganizare sau restructurare.















