Tragedie de nedescris în această seară, în satul Buciumi, comuna Buciumi: un bărbat de circa 50 de ani şi-a pierdut viața în incendiul care i-a cuprins casa, și despre care UNUpeTrotuș a relatat în exclusivitate AICI. Pompierii au găsit trupul carbonizat al bărbatului în interiorul locuinței, după stingerea incendiului.
„În această seară, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Buciumi, sat Buciumi.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj SMURD și forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.
Incendiul a fost lichidat, însă în urma evenimentului au ars o locuință pe o suprafață de aproximativ 50 mp și acoperișul unei magazii pe circa 20 mp.
Din păcate, evenimentul a avut consecințe tragice, fiind vorba despre decesul unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost găsită carbonizată în interiorul locuinței.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire”, a declarat purtătoarea de cuvânt ISU Bacău, slt. Ancuţa Socaci. (foto: imagine ilustrativă)













