Grup Șerban continuă să își consolideze poziția pe piața agroalimentară din România printr-o nouă investiție strategică, derulată chiar la final de an, care vizează dezvoltarea capacităților de depozitare și procesare a legumelor. De data aceasta, este vorba despre un proiect finanțat prin Măsura DR 22 – Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole și reprezintă un pas important în extinderea infrastructurii logistice a companiei.
Potrivit reprezentanților Grupului Șerban, investiția include construirea a cinci hale frigorifice, fiecare cu o capacitate de 6.000 de tone, ceea ce va asigura un total de 30.000 de tone spațiu de depozitare. De asemenea, proiectul prevede realizarea unui depozit logistic cu o suprafață de 5.000 de metri pătrați și instalarea unei linii moderne de sortare, spălare și ambalare a cartofilor, cu o capacitate de procesare de 10 tone de produs finit pe oră.
„Chiar și la final de an, noi continuăm să construim viitorul agriculturii românești. Mergem mai departe, investiție cu investiție”, transmite Grup Șerban. În prezent, compania dispune de o capacitate de depozitare frigorifică pentru legume de 21.500 de tone, iar după finalizarea proiectului aceasta va ajunge la 51.500 de tone, poziționând Grupul Șerban printre cele mai mari centre frigorifice din România în domeniul legumelor.
Această investiție se adaugă unui portofoliu amplu de proiecte recente. Grup Șerban Holding a inaugurat de curând o fermă modernă de găini ouătoare crescute la sol, în satul Scurta, comuna Orbeni, județul Bacău. Proiectul marchează o etapă importantă în dezvoltarea diviziei zootehnice și confirmă strategia companiei de a construi un lanț agroalimentar integrat, de la producția de cereale până la comercializarea produselor finite.
Ferma este amplasată pe un teren de aproape 55.000 de metri pătrați și a fost realizată conform standardelor europene privind bunăstarea animalelor, biosecuritatea și eficiența energetică. Valoarea totală a investiției se ridică la 11,5 milioane de euro, din care 7,5 milioane de euro provin din fonduri nerambursabile acordate de Guvernul României.
Proiectul include opt hale pentru găini ouătoare adulte, cu o capacitate totală de 160.000 de capete, două hale pentru tineretul de înlocuire, cu 40.000 de capete, echipamente tehnologice moderne, precum și infrastructură completă – drumuri de acces, utilități și spații verzi.
Construcția fermei permite și lansarea unui nou brand în portofoliul companiei – Moldavia, dedicat produselor obținute la standarde ridicate și integrate în sistemul de producție al Grupului Șerban. După punerea în funcțiune, compania estimează o producție anuală de aproximativ 50 de milioane de ouă, echivalentul a 2.750 de tone. Primele ouă, cod 2, provenite de la găini crescute la sol, sunt așteptate pe piață în anul 2026.
Prin aceste investiții, Grup Șerban își reafirmă angajamentul de a dezvolta exploatații moderne, conforme cerințelor europene, și de a contribui la consolidarea sectorului agroalimentar românesc.














