Un incendiu puternic a izbucnit în această după-amiază la o casă din localitatea Slănic Moldova, mobilizând forțe importante ale Detașamentului de Pompieri Onești. Două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au fost trimise de urgență la fața locului. Intervenția este în plină desfășurare, pompierii reușind până în acest moment să localizeze incendiul.
„Forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, acționează pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă la o casă în localitatea Slănic Moldova.
La fața locului se intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și ambulanța SMURD.
La sosirea echipajelor operative, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la o casă, pe o suprafață de aproximativ 60 mp.
În acest moment incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidarea lui.
La fața locului s-au deplasat și forțe și mijloace din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Slănic Moldova.
Nu sunt victime.
Misiunea este în dinamică” a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Bacău, slt. Ancuţa Socaci. (foto: imagine ilustrativă)











