Andra a deschis turneul de colinde „Reverie” cu două seri pline de emoție la Bacău, unde a oferit un spectacol de Crăciun în fața unei săli arhipline. Artista a impresionat atât prin momentele muzicale, cât și prin aparițiile elegante, însă punctele culminante ale serii au fost duetul cu fiica ei, Eva Măruță, și apariția invitatului special care a surprins publicul, scrie Libertatea.
Andra a început seria de concerte „Reverie” cu ocazia Crăciunului. Primul oraș unde a făcut un adevărat spectacol a fost la Bacău, unde invitați speciali au însoțit-o pe scenă. A cântat inclusiv cu Eva Măruță, fiica ei și a lui Cătălin Măruță.
În seara de 6 decembrie, la Teatrul de Vară “Radu Beligan” Bacău, Andra a urcat pe scenă alături de o orchestră impresionantă. A cântat nenumărate colinde, unele tradiționale, altele moderne, iar emoția a fost la cote înalte atât pentru ea, cât și pentru publicul ei.
Pe scenă, artista a schimbat mai multe ținute, toate rochii elegante, lungi, create special pentru ea de un designer român. În culise, familia a susținut-o: Cătălin Măruță și fiul David i-au fost alături, iar Eva, îmbrăcată într-o rochie neagră elegantă a și cântat un colind cu mama ei, pe scenă.
Unul dintre momentele inedite a fost când artista l-a prezentat pe invitatul ei special. Pentru prima dată, Andra a cântat de Crăciun alături de Dan Bittman.
Printre invitații ei s-a numărat și JO, despre care Andra a avut numai cuvinte de laudă. „Am început turneul de colinde “ REVERIE “ la Bacău, prima zi… și ce bucurie mare a fost! ❤️ E energia aceea pe care doar oamenii din sală o pot crea: caldă și sinceră. Las aici un moment frumos cu JO, una dintre invitatele mele talentate, un om frumos, cu suflet și voce de vis! Dacă acesta e începutul, abia aștept zilele care urmează. Magia sărbătorilor se simte deja. ✨🎄”, a scris ea pe Facebook.
Un alt moment special de la concert a fost duetul dintre Andra și Maria Coman. „Astăzi, într-o zi de duminică, momentul acesta pare aproape ca o rugăciune. Mă bucur enorm că în turneul “Reverie” o am alături pe Maria Coman, un om frumos, cu o sensibilitate aparte. Împreună aducem sărbătorile mai aproape de oameni, cu colinde, emoție și liniște în suflete. Ne pregătim cu emoție și bucurie și ne vedem diseară pentru a doua seară de “Reverie” la Bacău! ❤️ Mulțumesc, Maria, că ești parte din magia acestui turneu!”, a fost mesajul Andrei după primul concert susținut la Bacău. A doua zi, pe 7 decembrie, Andra a urcat din nou pe scena Teatrului „Radu Beligan” din Bacău şi a încântat din nou publicul. (foto: captură video Facebook / Andra)













