La data de 4 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în domeniul comerțului cu autoturisme, transmite IPJ Bacău.
Comisar Cătălina Crețu, purtător de cuvânt IPJ Bacău: „Perchezițiile au vizat imobilele unui bărbat de 46 de ani, din stațiunea Târgu-Ocna, bănuit că ar fi adus autoturisme din străinătate și le-ar fi comercializat fără declararea veniturilor și fără achitarea obligațiilor fiscale către bugetul de stat, prejudiciul creat fiind de aproximativ 150.000 de lei.

După finalizarea perchezițiilor, bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri.
Totodată, polițiștii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra a 12 autovehicule aflate în posesia celui în cauză.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Stațiunii Târgu-Ocna, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al criminaliștilor.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale”. (foto/video: IPJ Bacău)











