UPDATE – 12.19: Urmare incendiu apartament, mun. Bacău str. N. Bălcescu: incendiul este lichidat, au ars materiale textile și mobilier dintr-un dormitor. Nu au fost victime.
Cauza probabilă: scurtcircuit electric.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, într-un apartament din municipiul Bacău, de pe strada Nicolae Bălcescu. Pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere.
„În jurul orei 11.10, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un apartament în mun. Bacău str. N. Bălcescu.
La fața locului s-au deplasat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău cu trei autospeciale de stingere cu apă si spumă, o autoplatformă și ambulanța SMURD.
Ajunși la fața locului s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la o saltea din interiorul apartamentului.
În aceste momente incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare si pentru evacuarea fumului din apartament.
Misiunea este in dinamică.” transmite slt. Ancuţa Socaci, purtătoare de cuvânt ISU Bacău. (foto: imagine ilustrativă)











