Acasă Actualitate (FOTO) Imagini de poveste la Mănăstirea Cașin, după prima ninsoare din acest...

(FOTO) Imagini de poveste la Mănăstirea Cașin, după prima ninsoare din acest sezon. Prognoza meteo ANM

 

S-a creionat un tablou veritabil de iarnă, în zona de munte din județul Bacău, unde a nins pentru prima oară în acest sezon.

După prima ninsoare a sezonului rece 2025 – 2026, comuna Mănăstirea Cașin din județul Bacău s-a transformat într-un adevărat tablou de iarnă. Zăpada care s-a așternut în special în satul Scutaru, aflat la circa 20 de kilometri de municipiul Onești, oferă localnicilor și vizitatorilor imagini de poveste.

Chiar dacă și în Onești a nins, urmele zăpezii de azi-dimineață s-au topit rapid, în contrast cu peisajul feeric păstrat în zona de munte.

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în perioada 17.11-15.12.2025. Temperaturile vor fi mai ridicate decât mediile normale ale perioadei, pe întreg teritoriul României.

Săptămâna 17.11.2025 – 24.11.2025

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de sud-est.

Cu excepția regiunilor nord-estice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale, regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în sud-vestul teritoriului, potrivit ANM.

Săptămâna 24.11.2025 – 01.12.2025

Temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

Săptămâna 01.12.2025 – 08.12.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Săptămâna 08.12.2025 – 15.12.2025

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. (sursa foto: Meteoplus)