Sindicatele au anunţat că, de miercuri, încep protestele de ţară, pentru că premierul Bolojan refuză să respecte obligaţia legală de majorare a salariului minim pe economie, deşi ar încălca astfel legislaţia europeană. Liderii sindicaliştilor susţin că această decizie va afecta peste 1,7 milioane de angajaţi din mediul privat, pentru că le va scădea puterea de cumpărare, ceea ce va afecta în mod negativ economia.
Patru mari confederaţii sindicale organizează miercuri de la ora 11.00 un protest în faţa Guvernului, pentru a transmite un mesaj clar împotriva austerităţii şi a „dispreţului faţă de muncă şi lucrători”.
Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR-Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian mizează „pe cât mai mulţi participanţi” la acţiunea de protest comună, estimând pe prezenţa a circa 20.000 de membri de sindicat, scrie Agerpres.
Miercuri, 29 octombrie 2025, de la ora 10, ar avea loc şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS) la Palatul Victoria, în cadrul căreia cel mai important subiect de pe ordinea de zi este „stabilirea salariului minim brut pe ţară, începând cu 1 ianuarie 2026”.
Sindicatele solicită creşterea salariului minim şi a pensiilor, respectarea drepturilor legale şi contractuale ale salariaţilor, taxarea echitabilă, oprirea măsurilor de austeritate aplicabile doar populaţiei, precum şi protejarea locurilor de muncă şi investiţii în economie, excluzând, totodată, concedierile.
Profesorii, în schimb, ameninţă cu greva generală exact în acele momente în care elevii trebuie să dea examene şi acuză Guvernul că îşi bate joc de ei.
„Guvernul Bolojan ne împinge inevitabil pentru o grevă generală, în mod sistematic. Măsurile pe care le-a luat şi continuă să le ia nu fac altceva decât să-i determine pe cei din învăţământ spre o asemenea formă de protest radicală. O grevă generală acum ar fi mană cerească pentru Guvern. S-ar bucura enorm să stăm vreo lună în grevă pentru că ar face economie de vreo trei miliarde de lei”, a explicat președintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.
De asemenea, dascălii avertizează că anul viitor Executivul se va confrunta cu un val de pensionări fără precedent, ceea ce va aduce sistemul de învăţământ din ţara noastră în pragul crizei. (sursa: observatornews.ro; foto: imagine ilustrativă)











