Oneștiul face un pas important spre revitalizarea spațiului public și promovarea identității sale culturale. Prima pictură murală din oraș, parte a proiectului „10 pentru Onești”, coordonat de Asociația de Tineret ONESTIN, începe să prindă contur pe peretele blocului nr. 58, cunoscut de localnici ca blocul „K”, la intersecția bulevardelor Republicii cu Oituz.
Lucrarea, realizată de echipa ZIDART – Street Art Festival, promite să fie un omagiu adus celei mai emblematice figuri a orașului: gimnasta Nadia Comăneci. Deși tema nu a fost anunțată oficial, pe peretele pregătit special se disting deja trei siluete, dintre care cea a Nadiei este, în acest stadiu, cea mai bine conturată, tricolorul și stema fostei Republici Socialiste România de pe costum gimnastei fiind ușor vizibile.
Muralul de la Onești face parte dintr-o inițiativă artistică și comunitară amplă, coordonată de Asociația de Tineret ONESTIN, care își propune să aducă mai multă culoare și creativitate în oraș. Proiectul este susținut de o rețea de parteneri locali și este parțial finanțat prin Legea 350, cu sprijinul Primăriei Onești.
„Fiecare pas contează atunci când construim, împreună, un Onești mai frumos, mai creativ și mai unit”, a transmis Asociația de Tineret ONESTIN, care a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea acestui demers cultural fără precedent pentru oraș.
Pictura vine și în contextul apropiatei aniversări a 50 de ani de la primul „10 perfect” obținut de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976. (foto: Facebook / Diana Ciobanu)













