Acasă Actualitate (FOTO) Zi de aleasă sărbătoare la Capela Protopopiatului Onești

(FOTO) Zi de aleasă sărbătoare la Capela Protopopiatului Onești

 

Vineri, 26 septembrie, a fost prăznuit hramul Capelei Protopopiatului Onești – „Sfântul Ioan Evanghelistul”, precum și împlinirea a 4 ani de la sfințirea acestui sfânt locaș de rugăciune de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Cu acest prilej deosebit, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preacucernicul Părinte Protopop Zaharia Nicolae dimpreună cu un sobor de preoți, din care a făcut parte și Părintele Ioan Bârgăoanu, Inspector Eparhial al Sectorului Social.

La slujbă au fost prezenți și credincioși, iar o parte dintre ei s-au împărtășit cu Sfintele Taine, trăind bucuria comuniunii și a harului în această zi binecuvântată.

Un cuvânt de învățătură a fost rostit de Părintele Silviu Butucaru, în care a amintit aspecte importante din viața Sfântului Ioan Evanghelistul, precum și din opera sa.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi! Sfântul Ioan Evanghelistul să ne ocrotească și să ne călăuzească pașii pe calea credinței! (sursa: Protoieria Onești)