Acasă Actualitate Proiectul DRUMUL EXPRES BACĂU – PIATRA NEAMȚ avansează: ALEGEREA CONSTRUCTORULUI, în curând

Proiectul DRUMUL EXPRES BACĂU – PIATRA NEAMȚ avansează: ALEGEREA CONSTRUCTORULUI, în curând

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a făcut un nou pas major pentru realizarea Drumului Expres Bacău – Piatra Neamț, lansând licitația pentru atribuirea contractului de consultanță tehnică aferent proiectului. Acest contract va asigura servicii esențiale pentru buna desfășurare a proiectului, inclusiv managementul lucrărilor, verificarea calității proiectului tehnic și a execuției, monitorizarea termenelor contractuale și evaluarea impactului economic, social și de mediu.

  • Durata contractului este de 108 luni, din care 48 de luni pentru proiectare și execuție, iar restul pentru perioada de garanție.
  • Valoarea estimată a contractului de consultanță: 26 milioane lei.
  • Finanțare: Fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021–2027.
  • Documentația de atribuire va fi publicată în SEAP după validarea de către ANAP.

Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț este un proiect strategic de infrastructură care va conecta municipiul Piatra Neamț la Autostrada Moldovei A7, asigurând astfel o legătură rapidă și sigură între cele două orașe. Cu o lungime de 51 de kilometri, 5–6 noduri rutiere și peste 30 de poduri și pasaje, proiectul va genera aproximativ 2.000 de locuri de muncă în faza de execuție.

Situația licitației pentru construcția drumului:

CNIR a primit șapte oferte din partea unor constructori români și internaționali (Turcia, Bulgaria, Ucraina), în cadrul unei licitații derulate pe un singur lot. Câștigătorul nu a fost încă anunțat, însă evaluarea ofertelor este în fază avansată.

Cei șapte ofertanți sunt:

  1. Ofertant unic – Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret A.S.,
  2. Asociere – Trace Group Hold (Leader),YÜKSEL İNŞAAT ANONİM ŞİRKETİ,CITADINA 98,OLDROAD CONSTRUCT,CREATIVE ROAD DESIGN,ADD GLOBAL DESIGN S.R.L.,TANCRAD,
  3. Asociere – SA & PE CONSTRUCT SRL (Leader),TEHNOSTRADE S.R.L.,SPEDITION UMB,
  4. Asociere – PRECON TRANSILVANIA S.R.L. (Leader), Automagistral-Pivden SRL,CONEXTRUST,
  5. Asociere – BOG’ART (Leader),ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA,CONCELEX,X-WAY INFRASTRUCTURE,
  6. Asociere – BISKON YAPI ANONIM SIRKETI (Leader),ILGAZ CONSTRUCTION,STRACO HOLDING,
  7. Asociere – DANLIN XXL (Leader),GROMA HOLD LTD, Intertranscom Impex S.R.L.,EVROPEISKI PATISHTA,ANTREPRIZA DE CONSTRUCTII DRUMURI SI AUTOSTRAZI,

Durata de realizare a lucrărilor este estimată la 48 de luni:

  • 12 luni pentru proiectare
  • 36 luni pentru execuție

Finanțarea totală a investiției, estimată la 9,1 miliarde lei, este asigurată din:

  • Fonduri europene (FEDR) – 3,08 miliarde lei
  • Bugetul de stat – 6,06 miliarde lei

Aplicația de finanțare a fost depusă pe 2 aprilie 2025, iar semnarea contractului de finanțare este condiționată de finalizarea evaluării cererii, conform prevederilor Programului Transport 2021–2027. (foto: CNIR)