Asociația Moldova Vrea Autostradă (MVA) a publicat imagini aeriene noi, surprinse pe 4 septembrie 2025, de pe Lotul 1 al Autostrăzii A7, între Focșani și Domnești-Târg, parte din segmentul Focșani – Bacău. Filmările arată un șantier bine mobilizat, unde muncitorii UMB, companie deținută de antreprenorul Dorinel Umbrărescu, continuă lucrările într-un ritm susținut.
Pe acest segment de 35,6 km, progresul fizic a ajuns la 60%, conform celei mai recente raportări realizate de CESTRIN. Până la finalul anului, constructorii și-au propus să finalizeze 4200 de metri liniari de structuri (poduri și pasaje), din care 2560 metri vor fi din beton, iar peste 1600 de metri cu grinzi metalice.
Totuși, Asociația MVA trage un semnal de alarmă privind restul loturilor dintre Focșani și Pașcani, unde ritmul de lucru este inegal. „Ar fi ideal dacă toate șantierele de pe A7 ar avea același nivel de mobilizare. Din păcate, realitatea din teren – surprinsă în filmările noastre – arată că trebuie să se alinieze mai multe planete pentru ca toate tronsoanele să fie gata până în august 2026, așa cum impune termenul-limită din PNRR pentru a putea accesa finanțarea 100% nerambursabilă”, avertizează MVA.
Cinci loturi ale secțiunilor Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani vor fi finanțate din granturi PNRR, adică din fonduri nerambursabile, în loc de împrumuturi.
Conform Guvernului, este vorba despre următoarele loturi de autostradă:
- Autostrada Focșani – Bacău, Lot 1, Focșani – Domnesti – Târg
- Autostrada Focșani – Bacău, Lot 2, Domnești Târg – Răcăciuni
- Autostrada Focșani – Bacău, Lot 3, Răcăciuni – Bacău
- Autostrada Bacău – Pașcani, Lot 1, Bacău (Săucești) – Trifești
- Autostrada Bacău – Pașcani, Lot 2, Trifești – Gherăești
Iar lotul 3 Mircești – Pașcani al tronsonului Bacău – Pașcani rămâne finanțat din împrumuturi PNRR, deoarece nu ar putea fi gata până în august 2026, termenul limită pentru finalizarea lucrărilor la proiectele din PNRR. (foto: captură video)
SURSA FOTO: ȘTEF ZBOARĂ











