Acasă Actualitate (FOTO) PANICĂ într-un avion Wizz Air pe ruta Londra – Bacău: Pasagerii...

(FOTO) PANICĂ într-un avion Wizz Air pe ruta Londra – Bacău: Pasagerii au descoperit un GEAM SPART „reparat” cu scotch

 

Panică la bordul unei aeronave Wizz Air care zbura pe ruta Londra–Bacău, după ce pasagerii au observat că unul dintre geamurile avionului era spart și fusese „reparat” cu o banală bandă adezivă. Deși incidentul a stârnit îngrijorare, iar unii pasageri au cerut înlocuirea aeronavei, zborul a decolat conform programului și a ajuns în siguranță la destinație. Compania nu a oferit până acum un punct de vedere oficial.

Pasager: Noi, după ce ne-am urcat în avion, geamul deja era spart. Teoretic ei au aterizat cu geamul spart acolo. Și după, când au făcut verificarea de montare, că toată lumea are siguranțele puse șamd, atunci au văzut că e geamul spart, când eram aproape de pistă, să putem decola. După alte 20 de minute a venit un inginer, bine, o ingineră, cu scotchul, și a lipit geamul. Și a zis că suntem în siguranță de a putea pleca. Nu era niciun scotch special, era un simplu scotch, la 2 lei. Că am văzut că era cu rola de scotch normală, nu avea niciun ceva pe el. Toată lumea s-a temut, vă dați seama, că poate să fie pericol la geamul spart.

Reporter: Și zborul, efectiv, cât a durat?

Pasager: 3 ore. Toți am fost, toți români, că venim acum în concedii sau alții care au fost la familia lor în UK și acum s-au întors înapoi. Ziceau, măcar să ne schimbe avionul sau ce facem? Că e ok? Nu a spus nimeni nimic că „ba, e ok” sau ceva, sau, absolut nimeni, nimic nu a zis. Vă dați seama, să zburați, și mai ales pasagerul care a fost la geamul respectiv, a rămas pe acel loc. (sursa: digi24.ro)

Până la acest moment, Wizz Air nu a furnizat un punct de vedere. (foto: captură video Digi24)