Acasă Actualitate (FOTO) DESCINDERI cu mascații lângă ONEȘTI, după suspiciuni de FURT MASIV de...

(FOTO) DESCINDERI cu mascații lângă ONEȘTI, după suspiciuni de FURT MASIV de energie electrică

 

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Bacău a făcut publice primele fotografii de la o acțiune desfășurată joi, 28 august, în apropiere de Onești. Descinderile, la care au participat și jandarmi mascați, au vizat mai multe locuințe din comuna Buciumi, unde zeci de persoane sunt bănuite că furau energie electrică.

Comunicatul IJJ Bacău: „Mai multe locuințe din comuna Buciumi au fost verificate astăzi (n.r. – joi, 28 august) de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, împreună cu reprezentanți ai Delgaz Grid. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea furtului de energie electrică.

În timpul verificărilor au fost depistate 46 de posibile fapte de furt și racordare ilegală la rețeaua electrică, prin care consumul nu era înregistrat de echipamentele de măsurare.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală, pe care le-au înaintat pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale conform legislației în vigoare”. (foto: IJJ Bacău)