Un bărbat a vandalizat, în această dimineață, sala de gimnastică „Nadia Comăneci” din Oneşti, dar a fost prins la scurt timp de poliţişti, care l-au încătușat și l-au dus la secție, pentru anchetă. Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Bacău în urmă cu puțin timp, bărbatul ar fi intrat în sala de gimnastică cu intenția de a fura.
Bărbatul care a vandalizat, în această dimineață, sala de gimnastică „Nadia Comăneci” din Onești are 37 de ani și este din orașul Comănești, spun polițiștii.
„La data de 12 august a.c, în jurul orei 07.00, polițiștii din Onești au fost sesizați de către un bărbat de 44 de ani, din localitate, despre faptul că o persoană necunoscută ar fi intrat într-o clădire de pe strada Perchiului cu intenția de a sustrage bunuri.
Patrula de siguranță publică a depistat în sala de sport un bărbat de 37 de ani, din orașul Comănești care ar fi pătruns în interior prin distrugerea unui geam de la un vestiar, pentru a sustrage bunuri.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Bacău, cms. Cătălina Crețu.
Bărbatul a provocat haos în zona vestiarelor, însă, din fericire, nu s-a atins de cele mai prețioase obiecte din interiorul clădirii, și anume trofeele expuse în vitrina de la intrare, între care și cupa primită de Nadia Comăneci din partea forului european de gimnastică, în semn de recunoaștere și apreciere după ce a cucerit trei titluri de campioană europeană. (foto/video: UNU pe Trotuș)















