O companie discretă din județul Bacău, dar cu o reputație solidă în domeniul serviciilor funerare, a fost aleasă să organizeze ceremonia de rămas-bun pentru fostul președinte al României, Ion Iliescu.
Societatea Tartar SRL, cunoscută în Bacău sub brandul In Memoriam, a gestionat serviciile funerare ale fostului președinte al României, Ion Iliescu. Cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul serviciilor funerare, compania și-a câștigat încrederea prin profesionalism și discreție, notează adminis.ro.
Datele financiare pentru anul 2024 reflectă stabilitatea firmei: o cifră de afaceri netă de 9,37 milioane lei, un profit net de 1,2 milioane lei și active totale ce depășesc 8,5 milioane lei. Tartar SRL dispune de o echipă formată din 47 de angajați dedicați, asigurând o organizare impecabilă a fiecărei ceremonii.
Compania este condusă de administratorul Iacob Gabriel-Cristian, care are implicări și în alte societăți, precum In Memoriam 2007 și Florăria Lady-Blue SRL. Această diversificare contribuie la consolidarea poziției firmei pe piața locală și regională.
Tartar SRL s-a impus drept unul dintre principalii furnizori de servicii funerare din zona Bacău. (foto: captură TV)











