Acasă National / Externe (VIDEO) Numărul VICTIMELOR inundațiilor devastatoare din Broșteni – Suceava A CRESCUT la...

(VIDEO) Numărul VICTIMELOR inundațiilor devastatoare din Broșteni – Suceava A CRESCUT la trei. Încă o femeie a fost găsită fără suflare. „Ca un tzunami a venit. A luat casa cu totul”

 

Numărul victimelor inundațiilor devastatoare din localitatea Broșteni, județul Suceava, continuă să crească. O femeie de 83 de ani a fost găsită fără suflare, adăugându-se celorlalte două victime deja raportate în urma viiturilor catastrofale de la Broșteni – un bărbat de 66 de ani și o femeie de 85 de ani.

Ca să scape de ameninţarea apelor, mai multe familii au lăsat totul în urmă. Oamenii au plecat speriaţi din casele lor şi nu ştiu când se vor întoarce.

„O început furtunile. Am fugit pe deal. S-a auzit denivelări de pe dealuri, copaci rupţi, maşini, garaje de la vecini care au ajuns la noi în curte”, a povestit un localnic, pentru observatornews.ro.

„Ne-am speriat. Nu am văzut niciodată aşa şi nici nu mai vreau să văd”, a povestit un altul.

A fost o cursă contracronometru şi pentru salvatori, care s-au luptat ore întregi cu dezastrul lăsat în urmă de viituri.

„Nu s-a mai înregistrat un asemenea debit de 514 l/metru pătrat”, a declarat Traian Andronachi, prefect Suceava.

„La vecinul a fost casa care a dispărut cu totul. Deci a luat casa. Mai sunt case care stau să pice. Dacă mai vine o ploaie cam ne așteptăm să le pierdem şi pe ale noastre”, a povestit un localnic.

„A venit apa pur şi simplu, un val, așa, cum să vă explic, ca un tzunami. Ca un tzunami a venit”, a spus un altul.

VEZI VIDEO AICI