Un accident rutier grav s-a produs duminică după-amiază, în jurul orei 15.00, îen DN2-E85 Focșani – Adjud, între localitățile Bizighești și Tișița, în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, patru copii și patru adulți au suferit diferite leziuni.
ISU Vrancea: ” Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea a fost solicitat să intervină în cursul acestei zile la un accident rutier produs pe DN2/E85, între localitățile Bizighești și Tișița. În urma apelului primit prin 112, echipajele de intervenție s-au deplasat de urgență la locul evenimentului. Accidentul a implicat două autoturisme, în care se aflau în total opt persoane (patru adulți și patru copii). Două dintre acestea au rămas încarcerate.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au intervenit:
– O autospecială pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani;
– 3 ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
Salvatorii au acționat pentru extragerea victimelor încarcerate și acordarea primului ajutor calificat. Din cele 8 persoane implicate, doar cele două victime încarcerate, conștiente, au avut nevoie de îngrijiri medicale, celelalte au fost asistate medical la fața locului, prezentând escoriații și răni minore. De asemenea, copiii au fost și ei transportați la spital pentru investigații suplimentare”.
”Traficul se desfășoară îngreunat pe DN 2 Focșani – Adjud, pe raza localității Tișița, județul Vrancea, din cauza unui accident. În urma coliziuni dintre două autoturisme, șase persoane au suferit diverse leziuni pentru care au necesitat transportul la spital.
Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 17.00”, transmite Centrul Infotrafic al Poliției Române. (foto: captură video Noutăți de pe DN2-E85)











