Prestația controversată a rapperului Albert NBN pe scena festivalului Beach, Please! a stârnit un val de indignare în rândul publicului, după ce artistul a interpretat o piesă cu versuri considerate obscene și ofensatoare la adresa României. Momentul a avut loc în fața a mii de participanți, inclusiv minori, și a generat o reacție puternică în mediul online. Deputatul Dumitru Coarnă a depus chiar și o plângere penală la Parchetul General, acuzându-l pe Albert NBN de incitare la ură și ofensă adusă României, mai ales că o mare parte din public a fost formată din minori.
Recentul festival „Beach, Please!”, desfășurat la Costinești, a fost implicat în mai multe controverse. Asta și ca urmare a prestației lui Albert NBN, unul dintre artiștii programați, care în timpul recitalului pe care l-a susținut e scena festivalului a rostit fraze jignitoare precum „I don’t give a f*** about Romania” şi „îmi bag p*** în România” în timpul unei melodii, potrivit martorilor și înregistrărilor online, scrie observatornews.ro. Prestația sa a provocat reacții puternice atât din partea publicului, cât și a politicienilor autohtoni.
Deputatul Dumitru Coarnă a depus imediat o plângere penală, acuzându-l pe artist că a folosit un limbaj vulgar și care incită la ură, vizând direct simbolurile statului, într-un forum extrem de public. Parlamentarul susține că astfel de afirmații nu pot fi apărate în temeiul principiului libertății de exprimare, deoarece depășesc limitele artistice și aduc atingere imaginii României.
„Nu putem tolera asemenea ieșiri. Libertatea artistică nu înseamnă libertatea de a înjura România. Când transmiți astfel de mesaje în fața a mii de tineri, comiți o faptă cu impact profund nociv asupra percepției publice și valorilor naționale”, a declarat Coarnă, citat de Mediafax.
La scurt timp după izbucnirea scandalului, Albert NBN a răspuns prin intermediul rețelelor de socializare, încercând să își clarifice acțiunile. Artistul a susținut că versurile sale nu erau îndreptate către populația României, ci mai degrabă către autorități și sistem.
„Îmi iubesc țara, dar nu suport ceea ce face statul din ea. Nu am jignit românii, am vorbit despre frustrarea unei generații care nu se mai regăsește în deciziile celor de sus”, a spus Albert NBN într-un videoclip publicat pe TikTok.
Mesajul său a stârnit reacții mixte. În timp ce unii fani i-au luat apărarea, considerând melodia o formă de protest artistic, alții au criticat dur limbajul, susținând că festivalurile nu ar trebui să permită astfel de excese.
Poziția oficială a organizatorilor Beach, Please!
„Festivalul Beach, Please! a fost creat ca un spațiu de libertate artistică, unde fiecare generație își poate regăsi vocea, ritmul și energia. Platforma noastră este dedicată în special culturii urbane și sunetelor care definesc prezentul – iar trap-ul este, fără îndoială, una dintre cele mai relevante expresii muzicale ale momentului.
Înțelegem că unele versuri pot stârni controverse sau pot părea greu de digerat pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest gen. Dar tocmai în această libertate de exprimare – uneori dură, directă, viscerală – stă autenticitatea acestui curent. Nu ne propunem să fim pe placul tuturor. Beach, Please! nu este un festival universal, ci unul dedicat unui public care rezonează cu această energie, cu acest limbaj și cu artiștii care îl reprezintă.
Fiecare artist care urcă pe scena noastră este acolo pentru că publicul îl dorește – iar cifrele de pe Spotify, YouTube și din vânzările noastre de bilete vorbesc de la sine. A fi parte din Beach, Please! înseamnă să înțelegi cultura care a crescut organic în jurul acestor sunete – să o accepți în toată complexitatea și contradicțiile ei.
Misiunea noastră nu este să cenzurăm actul artistic, ci să oferim o platformă sigură, bine organizată și relevantă cultural pentru cei care aleg această experiență. Și da – asta e identitatea noastră, fără filtre. Ne asumăm nisa în care activăm și comunitatea care ne-a adus unde suntem: cel mai mare festival de muzică urbană din Europa.
În ceea ce ne privește pe noi, toți cei din organizare, suntem mândri că suntem români și că, prin intermediul festivalului nostru, zeci de mii de turiști străini vin în România.” (foto: Beach, please!)













