Un accident rutier grav, în urma căruia 4 persoane au fost rănite și au fost transportate la spital, s-a petrecut marți după-amiază, în jurul orei 18.00, pe DN2G Moinești – Bacău, după ce două mașini s-au izbit.
”Pe DN 2G Moinești-Bacău, în zona localității Găzărie, județul Bacău, a avut loc o coliziune între două autoturisme, soldată cu patru victime transportate la spital.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de mers pentru aproximativ 30 de minute” transmite Centrul Infotrafic al Poliției Române. (foto: imagine ilustrativă)
UPDATE – 19.45: ”Un bărbat de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Bacău spre Moinești, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 46 de ani.
În urma evenimentului rutier, au fost rănite ambele persoane aflate la volan, precum și alți doi pasageri din cele două autovehicule, toți din Moinești. Toate cele patru persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent șef adjunct Gabriel Dumitrache.











