Acasă Actualitate (VIDEO) Imagini ÎNFIORĂTOARE din Mureș! Copaci smulși, mașini distruse, oameni înspăimântați, după...

(VIDEO) Imagini ÎNFIORĂTOARE din Mureș! Copaci smulși, mașini distruse, oameni înspăimântați, după o FURTUNĂ VIOLENTĂ! O persoană a fost LOVITĂ DE FULGER

 

O furtună violentă a lovit duminică seara județul Mureș, provocând haos și numeroase pagube materiale. Cele mai multe dintre cele peste 120 de apeluri la 112 au venit din municipiul Târgu Mureș, unde vântul puternic și ploaia torențială au doborât zeci de copaci. Aceștia au căzut peste autoturisme, drumuri și linii de electricitate, îngreunând semnificativ circulația și afectând rețelele de utilități.

Tot în Târgu Mureș, izolația unui bloc a fost desprinsă de pe pereți de vântul puternic. Iar într-o localitate din Mureș, un acoperiș întreg a fost luat pe sus de rafalele puternice și purtat pe câmp, după cum se poate vedea în imaginile de mai jos.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș a mobilizat nouă autospeciale de intervenție, iar pompierii au fost trimiși în 28 de locații — dintre care 24 doar în Târgu Mureș — pentru a degaja arborii căzuți și a remedia problemele generate de furtună.

Un incident deosebit de grav a fost semnalat în localitatea Jabenița, unde o persoană a fost lovită de fulger. Victima era conștientă și cooperantă la sosirea echipajului SMURD din Reghin și a fost transportată de urgență la UPU Târgu Mureș pentru investigații suplimentare.

Furtuna a fost precedată de o avertizare cod portocaliu emisă de Administrația Națională de Meteorologie, vizând estul județului Mureș, inclusiv municipiul reședință de județ. Între orele 21:00 și 21:40 s-au înregistrat cantități mari de precipitații, rafale de vânt violente, descărcări electrice frecvente și vijelii puternice.

Autoritățile continuă să monitorizeze situația, iar intervențiile pompierilor sunt în desfășurare în cele mai afectate zone. (foto / video: Facebook / Meteoplus)

VEZI VIDEO CHIAR DIN TIMPUL FURTUNII – AICI