Acasă Actualitate Oneșteanul Paul Nicolau „PESCOBAR” și fostul fotbalist ADRIAN MUTU, afacere de 1.500.000...

Oneșteanul Paul Nicolau „PESCOBAR” și fostul fotbalist ADRIAN MUTU, afacere de 1.500.000 de euro împreună: S-A DAT STARTUL lucrărilor la academia de fotbal care va purta numele „Briliantului”

 

Luni, 17 martie, cu doar câteva ore înaintea anunțului că Adrian Mutu nu mai este antrenorul celor de la Petrolul, „Briliantul” a comunicat prin intermediul rețelelor de socializare faptul că s-a început decopertarea terenului unde va fi construită Academia «Adrian Mutu».

Academia este în parteneriat cu Paul Nicolau, afaceristul oneştean cunoscut sub numele „Pescobar”, care deţine lanţul de restaurante Taverna Racilor, scrie gsp.ro.

„Astăzi, 17 martie 2025 este o zi importantă pentru mine şi pentru Academia Adrian Mutu. S-a început decopertarea terenului care va fi gata în două luni, până la 1 iunie.

Academia Adrian Mutu va beneficia de condiţii extraordinare, de la gazon de ultimă generaţie, de 55 de mm, cu anti-şoc, nocturnă, vestiare şi multe alte lucruri. Te aştept! Vino şi tu”, a comunicat Adrian Mutu, prin intermediul rețelelor de socializare.

„Minunea începe să se întâmple, lucruri frumoase în România. Acest teren de sport, fotbal și rugby, intră în renovare totală. Academia internațională „Adi Mutu” aici își va desfășura activitatea. Tribună schimbată, vor fi vestiare la cel mai înalt nivel, o adevărată bază sportivă aici în Complexul sportiv Tei ca să se întâmple lucruri noi.

Se schimbă absolut tot. Se renovează, se implică vreun milion și jumătate de euro. Se va face o minunată academie pentru viitoarele talente. Cine știe ce Messi, Ronaldo pleacă de aici din Tei”, a transmis Paul Nicolau pe Tik Tok.

Numai în noul teren care va fi gata în perioada următoare Adrian Mutu și partenerul său, Paul Nicolau „Pescobar”, au investit 1.500.000 de euro, susţine digisport.ro. (foto: Facebook / Paul Nicolau)