Despre Orient se discută public ca despre cea mai complicată regiune de pe glob. Pe internet apar atâtea informații, că nu știi ce să iei de bun și care e traiul adevărat din Orientul Mijlociu cel mereu misterios. Iar ziua de sâmbătă, 22 februarie 2025, ne-a oferit prilejul de a sta de vorbă cu universtarul George Grigore, cel mai mare arabist din țară, la o întâlnire desfășurată în sediul Fundației Naționale „George Călinescu” din Onești.
Evenimentul organizat de prof. dr. Emilia Boghiu, intitulat „Haihui prin Orientul arab”, s-a desfășurat sub forma unui podcast, invitatul fiind intervievat de dl. prof. Gabriel Cătălin Fornica-Livada. Publicul a fost încântat să ia parte la o astfel de discuție interactivă și a intervenit cu întrebări acolo unde au existat curiozități, cărora dl. George Grigore le-a răspuns cu atenție și umor.
Scriitor și traducător, dl. George Grigore desfășoară intense activități academice prin publicarea unor cărți despre cultura arabă.
A tradus în limba română Coranul, activitate despre care ne-a povestit că i-a luat zece ani. Traducerea a trecut prin diverse etape de analiză, a fost aprobată la Istanbul, apoi la Teheran, ca mai apoi să primească numeroase laude și distincții.
Despre traducerea Coranului publicul a avut cele mai multe întrebări, existând curiozități precum: are Coranul aceleași personaje ca Biblia? Iar răspunsul a fost că și în Coran apar Iisus, Moise, Avram sau Maria.
Ni s-a mai spus că un musulman primește o anumită educație de interpretare a Coranului, iar așa cum în Biblie există restricții legate de alimentație, de vestimentație, există și în Coran ceva asemănător. Interdicțiile nu sunt chiar atât de dramatice, corespund cu religia ebraică și arată calea pe care trebuie să meargă un credincios. Nu este vorba de orice cale, ci de aceea care șerpuiește prin deșert și ajunge la o oază, oaza reprezentând izbăvirea, ne explică arabistul George Grigore.
Cei prezenți au mai putut afla ce cuvinte românești provin din limba arabă (dintre care le amintim pe cele două la care publicul a fost cel mai entuziasmat – „rachiu” și „mahmur”), însă și multe alte detalii despre infinita muncă de traducător. Universitarul George Grigore ne-a povestit cu foarte mult umor cum a tradus în arabă povestea „Capra cu trei iezi” și cam cât i-au dat de lucru onomatopeele, ori cum a ajuns să răspundă la întrebările elevilor legate de povestea „Fata babei și fata moșneagului”, poveștile lui Ion Creangă fiind savuroase în orice limbă de pe glob.
S-a povestit preț de două ore, publicul a sorbit fiecare cuvânt și s-a concluzionat că nici Europa de astăzi nu ar fi existat așa fără influența arabică.
A fost o adevărată incursiune în lumea arabă, iar Orientul Mijlociu va rămâne întotdeauna un mister pentru noi, europenii, și nu neapărat din punct de vedere religios.
George Grigore este laureat al mai multor premii de înalt prestigiu, în România (Festivalului Internaţional Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş, 2001, Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Traduceri, Bucureşti, 2015), şi în lumea arabă (Marele Premiu al-Quds, acordat de Uniunea Scriitorilor şi Oamenilor de Litere Arabi, 2016, Alger; Premiul International Sheikh Hamad pentru traducere şi înţelegere internaţională, 2023, Doha). (a consemnat Ștefania Pușcalău)






















