Un bărbat de circa 70 de ani din Onești, cunoscut cu probleme locomotorii, a sfârșit tragic în această dimineață, în propria locuință, după ce aceasta a fost cuprinsă de flăcări (TOATE DETALIILE AICI). Incendiul din această dimineață de pe strada Gheorghe Doja (cartierul Satul Catolic), a înghițit complet o casă, a distrus acoperișul alteia pe o suprafață de circa 30 mp, iar un garaj și două mașini, de pe o a treia proprietate, au ars la rândul lor. Nu mai puțin de 15 pompieri au intervenit la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
Primele imagini de la locul tragediei vorbesc de la sine despre amploarea incendiului, flăcările violente lăsând prăpăd în urmă.
„În această dimineață, în jurul orei 05:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Județean Bacău a fost anunțat despre producerea unui incendiu în municipiul Onești, strada Gheorghe Doja.
Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, o ambulanţă SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă, încadrate cu 15 pompieri militari.
În urma recunoașterii s-a constatat că incendiul se manifesta la o casă de locuit și un garaj în care se aflau patru autoturisme, pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp.
Din nefericire în urma incendiului s-a înregistrat o victimă (bărbat, circa 70 de ani) decedată (carbonizată). Bărbatul era cunoscut ca având probleme locomotorii.
În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă efectul termic al unui coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile, au ars imobile și bunuri de pe trei proprietăți.
La primul proprietar a ars locuința pe circa 100 mp și bunuri din interior, la al doilea proprietar a ars acoperișul locuinței pe aproximativ 30 mp, iar la al treilea proprietar a ars un garaj pe cica 80 mp și au fost afectate două autoturisme.”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, lt. col. Andrei Grecu. (foto: ISU Bacău)



















