Compania UMB, condusă de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, se pregătește să finalizeze unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură din România: podul dintre localitatea Vadu Pașii și orașul Buzău.
Cu o lungime de 1360 de metri, acest pod devine al doilea cel mai lung pod din țară, exceptând podurile peste Dunăre, fiind depășit doar de podul peste râul Olt de 1700 de metri, construit tot de UMB pe drumul expres Pitești – Craiova.
Podul peste râul Buzău construit de UMB face parte din Autostrada Moldovei A7 și urmează să fie dat în circulație anul acesta.
Podul face legătura cu lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada Buzău – Ploiești.
Imagini spectaculoase cu podul peste râul Buzău, construit de muncitorii lui Umbrărescu, au fost publicate de managerul general în construcții Radu Iftinoiu. (foto: Facebook / Radu Iftinoiu)
VEZI VIDEO AICI












