42 de copii care învață la licee din municipiul Onești și au rezultate bune la școală, toți provenind din mediul rural, din medii defavorizate, vor primi, timp de 12 luni, câte 250 de lei lunar, sub formă de BURSE ȘCOLARE, pentru a li se facilita accesul la educație, cu ajutorul sponsorilor care sunt alături an de an de proiectul „Pro ruralis”, dezvoltat de Asociația „Rotary Club Onești”. Numai Smart Wood România acordă 25 de burse, dar mai sunt și alte firme și entități, ori persoane fizice pur și simplu, care sprijină acest proiect. Festivitatea de acordare a burselor în cadrul proiectului “Pro ruralis” a avut loc ieri, la Biblioteca Municipală Onești. În cele 6 ediții ale proiectului, s-a ajuns la un număr total de 248 de beneficiari, iar bugetul total al proiectului a ajuns la 744.000 lei.
„În zonele rurale adiacente municipiului Onești trăiesc mulți copii în pragul sărăciei, dar care au rezultate foarte bune la învățătură. Acești copii, din învățământul liceal, au nevoie de sprijin financiar pentru deplasarea la / de la școală, rechizite, încălțăminte și îmbrăcăminte. Familiile din care provin nu au veniturile necesare pentru acoperirea acestor necesități. Copiii se simt dezamăgiți, își pierd repede speranțele că vor reuși să aibă o viață frumoasă și se gândesc să abandoneze școala. Un copil fără educație, fără școală nu poate avea șansa de a avea o viață fericită, de a deveni util societății.
În cadrul Asociației “ Rotary Club Onești”, proiectul “Pro ruralis” are o vechime de peste 15 ani. La început, câțiva membri au sponsorizat, în nume personal, 2-3 elevi din mediul rural, care învățau la liceele din municipiu. Așa s-a întâmplat mai mulți ani la rând, iar apoi au fost în atenția noastră alte proiecte și acest proiect a fost abandonat.
În anul 2019, proiectul a fost reluat și am avut șansa de a avea alături de noi câțiva parteneri de nădejde. Și mă refer aici în primul rând la domnul Florin Brazdău, Directorul General al firmei Smart Wood România, care ascultând dorințele noastre a acceptat imediat să sprijine proiectele noastre educative. ÎMPREUNĂ cu membrii clubului, Luigi Hîrjanu, Lidia Ignat dar și cu aportul domnului Cătălin Pușcalău, de la firma Sephard, am reușit să implementăm un proiect bun și apreciat în comunitate, având 21 de beneficiari. În anii care au urmat am reușit să creștem, an de an, bugetul proiectului.
Anul acesta cei 42 de beneficiari vor primi lunar 250 de lei, timp de 12 luni și provin de la:
– Colegiul Tehnic “GHEORGHE ASACHI” – 11 beneficiari.
– Colegiul Național “DIMITRIE CANTEMIR” – 8 beneficiari
– Colegiul Național “GRIGORE MOISIL” – 8 beneficiari
– Liceul Teologic “Fericitul Ieremia” – 5 beneficiari
– Liceul Tehnic “PETRU PONI” – 5 beneficiari
– Liceul Sportiv ”Nadia Comăneci” – 2 beneficiari
– Asociația Nevăzătorilor din România, filiala Bacău – 3 beneficiari
Mulțumim sponsorilor: Smart Wood România S.R.L. (25 burse), Alchimex S.A. (3 burse), Rotary Club Bacău – președinte Cristian Postolache (3 burse), Sephard Casa S.R.L. (2 burse), EnergoPrest S.R.L. (2 burse), Cadru Didactic de la C.T. “GHEORGHE ASACHI” (2 burse), Biroul Notarial „Lex Voluntatis” (1 bursă), Servoterm S.R.L. (1 bursă), Stegonserv S.R.L.(1 bursă), rotarienii Luigi Hîrjanu (1 bursă) și Ion Stamate (1 bursă).
În cele 6 ediții ale proiectului, avem un număr total de 248 de beneficiari, iar bugetul total al proiectului a ajuns la 744.000 lei.
Mulțumim tuturor pentru sprijin!”, au transmis reprezentanţii Asociaţiei Rotary Club Onești. (foto: Facebook / Rotary Club Onești)


























