Alexia-Ioana Calapod (14 ani), una dintre cele mai valoroase handbaliste de la OK Sport Onești, câștigătoare de-a lungul timpului a numeroase premii individuale la competițiile la care a participat, a primit în sfârșit recunoașterea cea mai de preț a talentului său: convocarea la lotul național de cadete.
Cu o întârziere de o lună, cauzată de o nedreaptă omisiune a celor care conduc destinele handbalului juvenil românesc, handbalista oneșteană Alexia-Ioana Calapod va ajunge la lotul național de cadete, unde de altfel spun specialiștii, îi este de fapt locul.
Alexia-Ioana Calapod a fost convocat de Federația Română de Handbal pentru a lua parte la ultima acțiune de selecție a lotului național de cadete din acest an, telegrama sosită pe adresa clubului OK Sport Onești, având-o ca destinatar, fiind probabil cel mai frumos cadou de Crăciun pentru talentata handbalistă descoperită și propulsată la cel mai înalt nivel de antrenorul Adrian Sava.
„Acțiunea de selecție pentru lotul național de cadete, organizată de către Federația Română de Handbal în perioada 20-23 decembrie 2024, la Râmnicu -Vâlcea, ne aduce un alt motiv de mândrie și bucurie prin convocarea sportivei noastre Alexia-Ioana Calapod.
Felicitări Alexia și mult succes!”, a transmis antrenorul OK Sport Oneşti.
În urmă cu o lună, alte trei handbaliste de la OK Sport Oneşti – Minicuta Anca Lavinia (portar), Panfil Anastasia (extremă stângă) și Lucaci Natalia Ștefania (pivot) – au fost la rândul lor convocate la o acțiune similară a FRH, atunci surprinzând absența de pe această listă a Alexiei Calapod. (foto: Roxana Căruceriu)













