Acasă Actualitate (VIDEO + FOTO) Ziua Națională a României, sărbătorită la ONEȘTI printr-o ceremonie...

(VIDEO + FOTO) Ziua Națională a României, sărbătorită la ONEȘTI printr-o ceremonie restrânsă. Ce oficialități au fost prezente

 

Ziua Națională a României, care anul acesta coincide cu alegerile parlamentare, a fost sărbătorită la Onești printr-o ceremonie restrânsă, în prezența unui public mult mai puțin numeros ca în alți ani. Cu tot cu oficierea serviciului religios, săvârșită de un sobor de patru preoți, în fruntea cu protopopul Nicolae Zaharia, ceremonia a durat mai puțin de o oră.

După slujba religioasă de pomenire a eroilor neamului ce și-au dat viața pe câmpul de luptă, părintele protopop Nicolae Zaharia a dat citire mesajului transmis de Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, apoi primarul municipiului Onești, Adrian Jilcu, și generalul (rtr) cu patru stele Vasile Jenică Apostol au rostit scurte alocuțiuni.

Între oficialitățile prezente la Onești la ceremonialul ocazionat de sărbătorirea Zilei Naționale a României, desfășurat la Monumentul „Regina Maria”, îi amintim pe europarlamentarul Dragoș Benea, senatorul Daniel Fenechiu, fostul ministru al Comunicațiilor, Valerian Vreme, fostul prefect Lucian Bogdănel.

Festivitățile s-au încheiat cu ceremonialul depunerii de coroane, prin participarea reprezentanților instituțiilor publice locale (Detașamentul de Pompieri Onești, Poliția Municipiului Onești, Spitalul Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca,  Poliția Locală Onești, DGAS Onești, Asociația Pensionarilor, etc.), ai partidelor politice și ale unităților de învățământ din oraș. Nu în ultimul rând, au depus coroane de flori reprezentanți ai RAJA SA, operatorul de apă și canalizare din oraș.