Vremea se va încălzi săptămâna aceasta iar temperaturile maxime ar putea urca până la 17 – 19 grade la jumătatea intervalului, însă începând de miercuri posibilitatea de ploi creşte, potrivit Prognozei pentru următoarele şapte zile, publicate de ANM.
Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a spus ce urmează din punct de vedere al vremii în România.
„Într-adevăr vorbim de valori ușor în creștere la nivelul temperaturilor maxime mai ales. Dacă astăzi (n.r. – duminică, 17 noiembrie) cel mai cald a fost în partea de sud-vest, unde am înregistrat valori de până la 10-11 grade Celsius, luni (n.r. – 18 noiembrie) contăm pe valori cuprinse între 5 și până la 13 grade pentru ca apoi valorile să ajungă între 7 și până la 14, posibil 15 -19 grade Celsius.
În același timp este posibil să consemnăm și precipitații sub formă de ploaie în Maramureș, în nordul Crișanei, dar și lapoviță și ninsori mai ales în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, unde și rafalele vor depăși 70-80 de km pe oră.
În a doua parte a săptămânii, temperaturile vor scădea semnificativ astfel încât din nou, mai ales în jumătatea nordică, să consemnăm valori care nu vor depăși 6-7 grade Celsius, caracterizând o vreme mai rece. Chiar și minimele rămân destul de coborâte, nopți și dimineți reci, valori de până la -8, posibil -10 grade Celsius în depresiuni, până la valori de 6 grade în restul țării. Inclusiv în Capitală, vor fi minime mai coborâte, spre -2 grade, 0 grade”, a declarat Elena Mateescu în exclusivitate la România TV. (foto: romaniatv.net)











