Lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni (36,1 km) al A7 Buzău – Focșani va fi dat în circulație în luna decembrie, potrivit secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
„Pe șantierul Lotului 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Muntenu al Autostrăzii Moldovei A7 (Buzău – Focșani) se lucrează intens pentru finalizarea lucrărilor”, transmite Scrioșteanu pe Facebook.
Potrivit lui, stadiul lucrărilor este următorul:
– se lucrează la semnalizarea orizontală (aplicarea marcajelor) și verticală (panouri).
– toate cele 17 de structuri (poduri și pasaje) sunt în lucru și au un grad ridicat de finalizare, fiind deja în faza de așternere asfalt;
– au fost finalizate lucrările de umpluturi pentru terasamente pe întregul amplasament: corpul autostrăzii, rampe, bretele și drumuri de legătură;
– este în curs de finalizare realizarea fundației de balast inferioară, dar și cea superioară pe corpul autostrăzii, rampe, bretele și drumuri de legătură;
– continuă lucrările de așternere a stratului de asfalt MAS16 (stratul de uzură);
– se lucrează la realizarea drumurilor de întreținere, pe ambele părți ale proiectului;
– se efectuează amenajarea peisagistică și amenajarea dispozitivelor de mediu;
– se lucrează la împrejmuirea autostrăzii;
– continuă lucrările de montare a panourilor fonoabsorbante;
– continuă lucrările de montare a parapetului median și lateral;
– continuă lucrările de montare a panourilor anti-orbire;
– se lucrează la montarea portalurilor și a panourilor cu mesaje variabile (VMS).
Recepția loturilor 1 și 2 din tronsonul Buzău – Focșani al Autostrăzii Moldovei (A7) va începe la finalul săptămânii, urmând ca deschiderea circulației să aibă loc săptămâna viitoare, miercuri, 20 noiembrie, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Pe 7 noiembrie 2024, a fost deschisă circulația pe primul lot al A7 construit cu finanțare prin PNRR. (foto: economica.net)











