Acasă National / Externe Autostrada Moldovei A7: ANUNȚ MARE făcut de CNAIR, când va fi dat...

Autostrada Moldovei A7: ANUNȚ MARE făcut de CNAIR, când va fi dat în circulație tronsonul Buzău – Focșani (82,44 km), construit de UMBRĂRESCU

 

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anunţat că până la finalul anului tronsonul Buzău-Focşani din Autostrada A7 va fi dat în folosinţă, făcând totodată precizări şi cu privire la drumul expres Craiova-Piteşti, transmite Agerpres.

Cu prilejul celei de-a 42 ediţii a Şedinţei Şefilor de Secţii de Drumuri Naţionale, desfăşurată vineri în municipiul Buzău, conducerea CNAIR a anunţat că tronsonul Buzău-Focşani din Autostrada A7 va fi dat în folosinţă în acest an.

„În ceea ce priveşte lucrările pe Autostrada A7, sunt foarte avansate, dacă vorbim de loturile de la Buzău la Focşani în mod mai mult ca sigur ele vor fi deschise anul acesta. Dacă ne referim la secţiunea Ploieşti-Buzău, lucrările sunt foarte avansate şi premisele ca ele să fie inaugurate anul acesta sunt aproape sigure”, a declarat directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Segmentul Buzău-Focşani din Autostrada Moldovei A7 are 82,44 kilometri şi este format din patru loturi.

Lot 1 Buzău – Vadu Pașii, 4,60 km. Câștigător desemnat în august 2022: Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL, preț 689.285.996,26 Lei (fara TVA), durata execuție: 20 luni. Contract semnat în sptembrie 2022. Termen deschidere: 2024

Lot 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat, 30,80 km. Câștigător desemnat în septembrie 2022, reconfirmat în decembrie 2022: Asocierea SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L., preț: 1,317 miliarde lei (fara TVA), durata execuție: 26 luni. Contract semnat in ianuarie 2023. Termen deschidere: 2024.

Lot 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni, 36,10 km. Câștigător desemnat în septembrie 2022, reconfirmat în decembrie 2022: Asocierea SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L., preț: 1,469 miliarde lei (fara TVA), durata execuție: 26 luni. Contract semnat in ianuarie 2023. Termen deschidere: 2024.

Lot 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord, 10,94 km. Câștigător desemnat în august 2022: Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL, preț 763.720.833,05 Lei (fara TVA), durata execuție: 20 luni. Contract semnat în septembrie 2022. Termen deschidere: 2024.