Acasă Actualitate (FOTO) Paul Claudiu COTÎRLEȚ a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al...

(FOTO) Paul Claudiu COTÎRLEȚ a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al Edinețului basarabean

 

La sfârșitul săptămânii trecute, moineșteanul Paul Claudiu Cotîrleț – conf. univ. dr. în istorie, a fost desemnat Cetățean de Onoare al municipiului Edineț – oraș cu multiple legături științifice și culturale cu personalități și instituții de pe Valea Trotușului.

Invitat la cea de-a VI-a Ediție a Universității Populare de Vară dedicate ilustrului cărturar, susținător al învățământului școlar, filantrop, om politic și membru de onoare al Academiei Române, Vasile Stroescu, cadrul sesiunii de comunicări dedicate personalității omagiate, Paul Cotîrleț și-a lansat în Basarabia și una dintre cărțile sale, intitulată „NOUA utopie”.

Cartea semnată de istoricul moineștean s-a bucurat și de o prezentare scrisă semnată de poetul, filologul și lingvistul, prof. dr. Constantin Cojocaru în revista „Oameni. Locuri. Destine”.

La evenimentul de mare încărcătură emoțională pentru oamenii locului, cât și pentru comunitatea culturală din Moldova și găzduit de Liceul „Mihai Eminescu” din Edineț, au participat o serie de nume de rezonanță din lumea artistică, publicistică și literară, precum și o serie de notabilități publice locale și raionale.

Amfitrion al celei de-a VI-a Ediție dedicată lui Vasile Stroescu, primarul și omul de litere Constantin Cojocaru l-a prezentat pe Paul Cotîrleț drept un prieten al zonei, participant activ la evenimentele culturale și sportive basarabene, sensibil la tot ce înseamnă românism de-a stânga și de-a dreapta Prutului.

„Ne mândrim cu astfel de tineri ca Paul Claudiu Cotîrleț. Ei fac punți între orașe, țări și suflete, între Edineț, Moinești, Bacău și București. Și cum ne-a rămas o restanță pentru Paul și pe care vrem s-o onorăm în acest cadru binecuvântat de spiritul cărturarului Vasile Stroescu, îi încredințăm cu drag titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Edineț”, urându-i bun venit în urbea noastră, dar și a sa de acum înainte”, a precizat prof. dr. Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineț.

Copleșit de emoții, îndelung aplaudat și declarându-se prieten cu ștate vechi al Edinețului, Paul Claudiu Cotîrleț și-a început alocuțiunea prin a mulțumi comunității cu oameni gospodari și harnici, care trăiesc într-un loc cu sol fertil și binecuvântat de Dumnezeu. „E mare lucru să întâlnești oameni cu simțăminte diferite ca aici, dar care conviețuiesc în armonie, spre tihna și bucuria tuturor. Odată ce am pășit pe acest pământ românesc segmentat de o graniță mai puțin dorită de unii dintre noi, am simțit o anume mireasmă de a te întoarce iar și iar aici…”, spune istoricul moineștean.

„Am venit pentru prima dată în Edineț acum trei ani, începând colaborarea noastră cu o donație de carte. Iubitor al sportului rege, dedicându-i acestuia parte din studiile mele ca istoric, am sponsorizat echipa de fotbal de aici. Dar poate una dintre cele mai mari realizări în echipă a fost semnarea parteneriatului dintre Spitalul Raional Edineț și Spitalul de Urgență din Moinești – una dintre cele mai importante instituții medicale din spații non-universitare din România, parteneriat care se va concretiza în atragerea de investiții ce vor contribui la îmbunătățirea actului medical local.
Intenționez să susțin din fonduri proprii cel puțin o bursă universitară pentru studenții care aleg să-și desăvârșească studiile academice la Bacău, propunându-i domnului primar alte câteva proiecte pe care domnia sa le va analiza și supune parcursului firesc”, a mai spus Paul Cotîrleț.

În încheierea expozeului său, proaspătul Cetățean de Onoare al municipiului Edineț nu a omis să mulțumească familiei dr Aliona și Victor Rusanovschi – gazde și prieteni, dar și promotori al parteneriatului de înfrățire dintre cele cele două spitale, de-a dreapta și de-a stânga Prutului. (a consemnat: Luminița Pătrățeanu)