Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până marţi dimineaţa în zone din şase judeţe.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 26 august, ora 18:00 – 27 august, ora 10:00, în judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita şi, parţial, în Bistriţa-Năsăud şi Mureş, vor fi perioade cu vreme instabilă, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
Cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 30 – 40 l/mp.
Meteorologii precizează că astfel de fenomene se vor semnala, începând cu orele după-amiezii, local în zonele montane şi pe arii restrânse în centru, sud şi est.
În acest timp, aproape toată țara, cu excepția a trei județe, se află sub cod portocaliu și galben de caniculă. Valul de căldură va persista și marți, inclusiv în București.
Valul de căldură va persista pentru a paisprezecea zi consecutiv. În județele Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov și municipiul București, Galați, Vrancea, Vaslui, Iași și Botoșani va fi caniculă.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 36…38 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 19 și 23 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală. (foto: imagine ilustrativă)












