Dublă tragedie în sportul băcăuan! Doi tineri judoka de la CSM Onești, unul de 18 ani, celălalt de 21 de ani, au murit în urma unor accidente nefericite, în decurs de circa o săptămână. Unul dintre ei s-a stins din vață în urma unui accident rutier petrecut în Anglia, iar celălalt a murit în timp ce se afla cu familia în vacanță.
Victor Mihăilă, 18 ani, a murit în urma unui accident rutier petrecut în Anglia, unde sportivul de la CSM Onești se dusese la tatăl său. Acesta a fost înmormântat ieri.
Al doilea șoc a venit ieri dimineață, când Rareș Molea a fost găsit decedat în zona barajului Zetea, din județul Harghita.
Tânărul a fost căutat iniţial în cursul serii de vineri, la locul intervenţiei fiind dislocate trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de intervenţie, o barcă şi o ambulanţă SMURD, un echipaj SAJ cu medic, precum şi un echipaj Salvamont.
Echipajele de intervenţie au reluat, sâmbătă dimineaţă, misiunea de căutare a unui tânăr, în vârstă de 21 de ani, care se afla în vacanţă cu familia şi intrase în baraj să înoate, după cum relatează Agerpres.
Ambii tineri judoka erau din Târgu Ocna, unde se pregăteau sub comanda lui antrenorului Cristinel Panțîru.
„Dublă tragedie pentru judoul băcăuan!
De astăzi (n.r. – sâmbătă, 24 august), antrenorul Panțâru Cristinel are doi judoka mai puțini în Dojo.
Molea Rareş şi Mihăila Victor, ambii legitimaţi la CSM Onești, au agățat judogiurile în cuier pentru eternitate. Tinerii sportivi au părăsit lumea aceasta în urma unor tragedii de nedescris.
Federația Română de Judo transmite sincere condoleanțe familiilor îndoliate. Dumnezeu să îi odihnească în pace!”, a transmis Federaţia Română de Judo.
Antrenorul Cristinel Panțîru a transmis la rândul său un mesaj de condoleanțe: „Cuprinși de tristețe și lacrimi, regretăm din tot sufletul trecerea la cele veșnice a sportivilor MIHĂILĂ VICTOR ȘI RAREȘ MOLEA. Pentru ei a fost ultimul concurs cu viața. Veți rămâne veșnic în inima noastră, așa cum v-am cunoscut, niște copii abili cu suflet mare și ambițioși. Dormiți în pace, suflete bune! Dumnezeu să vă ierte și să vă odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiilor îndurerate și putere să treacă peste această grea încercare”. (foto: Federația Română de Judo / ISU Harghita / Cristinel Panțîru)
DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ ÎN PACE!















