Acasă National / Externe Fost fotbalist la FCM Bacău și Steaua, dat DISPĂRUT. „Ultima oară era...

Fost fotbalist la FCM Bacău și Steaua, dat DISPĂRUT. „Ultima oară era pe la un service auto, pe lângă Călăraşi”

Dorin Goian (43 de ani), fost jucător important al FCSB-ului, Steaua la acea vreme, și al echipei naționale, a fost pus în dificultate în momentul în care a fost întrebat despre unul dintre fotbaliștii cu care a împărțit vestiarul la gruparea roș-albastră.

Este vorba despre Eugen Baciu (44 de ani), fundaș transferat de bucureșteni de la FCM Bacău. Un excelent jucător de lot, Baciu s-a numărat printre UEFAntasticii care au fost la câteva zeci de secunde de finala Cupei UEFA în 2006 și a prins aproximativ 10 minute pe teren în ”coșmarul” de la Middlesbrough, 2-4, notează digisport.ro.

După ce a agățat ghetele în cui, în 2012, Eugen Baciu a dispărut din peisajul fotbalistic și nici măcar nu a ținut legătura cu foștii săi colegi. Goian a dezvăluit că ultima dată când a auzit de el, Baciu lucra la un atelier auto.

”M-ai prins! Cred că ultima oară, povesteau băieții… Cred că pe lângă Călărași era, pe la un service auto. Din grupul nostru, nimeni nu știe pe unde mai este Eugen Baciu”, a spus Dorin Goian, la podcast-ul iamsport. (foto: digisport.ro)

Articolul integral AICI