Acasă National / Externe PE CE LOC a terminat România la Jocurile Olimpice de la Paris....

PE CE LOC a terminat România la Jocurile Olimpice de la Paris. NADIA COMĂNECI a avut rolul său la această Olimpiadă

S-a încheieat, oficial, la Paris, a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice. Cu o ceremonie care se anunţa cel puţin la fel de spectaculoasă ca cea de deschidere. România a terminat pe locul 23, cu 9 medalii cucerite. Am trecut de la agonie la extaz şi înapoi în aceste zile: am plâns când imnul naţional a răsunat la Paris, am strâns din dinţi când am simţit că asistăm la o mare nedreptate. Cert e că românii n-au trecut deloc neobservaţi la aceste Jocuri Olimpice, chiar din prima zi, de la deschidere, scrie observatornews.ro.

Un spectacol total, care a uluit timp de trei ore întreaga planetă cu momente controversate şi emoţionante. Cel mai bine păstrat secret al ceremoniei de deschidere a fost cine va purta flacăra olimpică.

Printre titanii sportului, desemnaţi pentru acest moment aproape sacru, am descoperit-o pe Nadia Comăneci, cea care în 1976 schimba istoria jocurilor olimpice şi afişajul, după primul 10 obţinut la gimnastică. Emoţiile şi show-ul s-au mutat apoi unde le e locul, pe stadioane si arene sportive.

David Popovici a câştigat prima sa medalie olimpică de aur. Şi prima obţinută vreodată de un inotător român, la 20 de ani dupa ce Camelia Potec înregistra aceeaşi performanţă uriaşă.

A venit apoi rândul canotorilor. România a terminat pe locul al treilea pe naţiuni, la canotaj, cu 5 medalii, dintre care 2 de aur.

Unele medalii a trebuit să le smulgem, de-a dreptul

La finala la sol, Ana Bărbosu flutura deja tricolorul când a văzut, şocată, cum se schimbă brusc clasamentul. În urma contestaţiei depuse de antrenorii lotului american, sportiva noastră a rămas fără medalia de bronz în câteva secunde.

Ana Bărbosu şi Sabrina Voinea erau la egalitate, pe locul trei. Nici nu ne gândeam că vom pleca de la Paris fără o medalie. O decizie greu de înţeles şi pentru Nadia Comăneci, care a văzut evoluţiile de la câţiva metri distanţă.

După ce am depus memorii pentru cele două gimnaste, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis, după cinci zile chinuitore, ca medalia de bronz să se întoarcă la Ana-Maria Bărbosu. Sabrina Voinea a urcat pe locul patru, iar americanca a ajuns pe 5.

Incidente cu gust amar la Jocurile Olimpice de la Paris

Au fost și incidente care ne-au lăsat un gust amar, pe lângă cele de la gimnastică, arhicunoscute. Loredana Toma, una dintre candidatele la medalie de la haltere, categoria 71 de kilograme, a stabilit un nou record olimpic, dar ridicarea nu a fost validată de arbitri.

Cel mai dramatic moment al competiţiei a fost, însă, accidentarea gravă a Cătălinei Axente, sportiva care ne-a reprezentat la lupte libere – categoria 76 kg.

Au fost însă şi surprize incredibile. Mihaela Cambei, o tânără de 21 de ani si 49 de kg din Dofteana, județul Bacău, sportiva clubului CSM Onești, a câştigat medalia de argint la haltere. Prima medalie din istorie la această disciplină pentru o sportivă din România. Cambei a purtat steagul României la ceremonia de închidere a Olimpiadei. (foto: observatornews.ro)

Articolul întergral AICI