A doua medalie de argint a zilei pentru România, la Jocurile Olimpice de la Paris! Medalia de argint a obținut-o echipajul format din Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc, la dublu vâsle categorie uşoară.
Proba a fost câștigată de Marea Britanie, iar pe locul 3 s-a clasat Grecia.
Marea Britanie a încheiat cursa cu un timp de 6:47.06 minute. Timpul stabilit de Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc a fost 6:48.78, cu o jumătate de secundă mai mic decât al bărcii Greciei.
Medalia de argint cucerită de echipajul de dublu vâsle categorie ușoară este a doua a zilei pentru delegația noastră, după cea de la dublu rame feminin, câștigată de Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel.
România a ajuns astfel la 6 medalii, dintre care două de aur, trei de argint și una de bronz, fiind în clasamentul provizoriu (după încheierea sesiunii la canotaj) pe locul 11 pe națiuni.














