Meteorologii anunță o răcire a vremii în a doua parte a acestei săptămâni. În locul caniculei vin ploile, care vor traversa majoritatea zonelor și vor răcori atmosfera. Temperaturile vor fi mai mici cu peste 10 grade Celsius, inclusiv în București, a spus Elena Mateescu, director general ANM, la România TV.
Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de Meteorologie, a spus la ce să ne așteptăm în zilele următoare cu privire la vremea din țara noastră.
„Vorbim, mai ales de joi, de o scădere a regimului de temperaturi, astfel încât în anumite zone, mai ales în regiunile nordice, temperaturile să caracterizeze o vreme ușor sub ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar. Regimul de temperaturi la nivelul maximelor fiind cuprins în general între 20 și până la cel mult 28-29 de grade Celsius, cele mai ridicate valori în partea de sud-vest și sud a țării.
Își vor face apariția și fenomenele meteorologice specifice condițiilor de instabilitate atmosferică accentuată, în special în Muntenia, în Crișana, în Maramureș, în Banat, Transilvania, Oltenia, dar și local în Dobrogea, astfel încât cea mai mare parte a țării să fie caracterizată de fenomene meteorologice extreme.
Cantități de apă în timpul averselor de 15-25 de litri pe metru pătrat, izolat peste 30-40 de litri pe m2. Nu în ultimul rând, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50-70 km/h.
Joi și vineri vor fi cele mai răcoroase zile din această săptămână, dar în weekend urmează din nou valori de temperaturi în creștere și este posibil ca până la finalul lunii iulie să vorbim din nou de valori de 34-35 de grade, mai ales în partea de vest, sud-vest și sud a țării”, a transmis Mateescu.
De ploi va fi afectată cea mai mare parte a țării „chiar din această după-amiază (n.r. – marți), în mod deosebit zonele montane, apoi în partea de centru, vest, sud-vest a țării. Acolo, cantitățile de precipitații pot depăși 15-25 de litri pe metru pătrat. Vor fi posibile și căderi de grindină. Mai rămânem pe un fond de vreme caldă astăzi, pentru că în sud și sud-est temperaturile se vor apropia – și vor depăși ușor – 35 de grade”, a spus Mateescu.
„De miercuri vremea va fi instabilă, se va răcori chiar și în partea de sud-est a țării, astfel încât temperaturile la nivelul întregii țări să se situeze între 22 și 28, cel mult 29 de grade. În Capitală va fi o maximă în jurul a 27 de grade.
Vorbim și de fenomene de instabilitate în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse torențiale însoțite de intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, cu căderi de grindină și cantități de apă care pot depăși 25-35 de litri pe metru pătrat”, a explicat meteorologul.
Ea a spus că turiștii care merg pe litoral vor putea totuși să facă plajă, deoarece vor fi averse scurte, iar temperaturile maxime vor fi în jur de 25 de grade. (foto: imagine ilustrativă)











