Profesoara de matematică Lenuţa Moldoveanu, de la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti, şi-a pierdut viața într-un teribil accident rutier, care a avut loc ieri, pe DN11, în comuna Bogdănești, după cum UNU PE TROTUȘ a relatat pe larg AICI. Vestea a fost primită cu multă tristețe în lumea învățământului oneștean, iar în această dimineaţă cadrele didactice de la CN „Dimitrie Cantemir” au transmis un mesaj de condoleanţe.
„Din data de 21 iulie, Colegiul Cantemirean este mult mai sărac prin plecarea la cele veșnice a colegei noastre Lenuța Moldoveanu în urma unui tragic accident de circulație petrecut în apropierea orașului nostru.
Rugăm pe Dumnezeu să miluiască și pe ceilalți membri ai familiei care încă nu au biruit în lupta dintre viață și moarte”, au transmis cadrele didactice ale CN „Dimitrie Cantemir” Onești.
În accidentul în care şi-a pierdut viața profesoara Lenuţa Moldoveanu au mai fost răniți grav soțul acesteia, care se afla la volanul mașinii, și o nepoată a lor.













