Alina Spoială, o bucătăreasă originară din Slănic Moldova (jud. Bacău) care este stabilită de ani de zile în Marea Britanie, în estul Londrei (mai precis în Harold Wood), a făcut furori cu sarmalele pe care le-a gătit la un festival internațional ce s-a desfășurat în micuțul orășel Grays. În numai câteva ore, Alina a vândut aproximativ 1.000 de sarmale, inclusiv bulgari și polonezi bucurându-se de delicatesele românești pregătite cu multă pricepe de slăniceanca noastră.
Povestea de succes a Alinei și a sarmalelor sale a fost prezentată de Anunțul UK.
„Am vândut aproximativ 1000 de sarmale în doar câteva ore. A fost un festival foarte reușit pentru mine, atât financiar cât și sufletește, și țin să îi mulțumesc doamnei Elisabeta Blaj pentru că mă cheamă mereu la festivalurile organizate de ea.
Este a treia oară cand particip în Grays și de fiecare dată a fost foarte bine datorită comunității de oameni frumoși care mă susține și îmi cumpără produsele. Spre surprinderea mea am avut și clienți străini în căutare de mâncare tradițională românească, în special bulgari și polonezi care cunosc foarte bine sarmalele și ciorbele noastre.
De când fac mâncare tradițională în Anglia, nu există nimic să se vândă mai bine decât sarmalele cu mămăligă, urmate de carnea afumată la garniță și ciorba de fasole în bol de pâine”, a mărturisit bucătăreasa Alina Spoială pentru sursa citată.
Alina locuiește în Harold Wood (Estul Londrei), însă de fiecare dată când intră în contact cu cineva nu uită să precizeze că este născută la Slănic Moldova și că e foarte mândră că e din regiunea Moldovei.
„Sunt o mamă devotată, am trei copii și încă din tinerețe am făcut o mare pasiune pentru gătit. Am venit prima oară în Anglia în 2007 însă după câțiva ani aici m-am mutat pentru cinci ani în Canada și acolo am început să fac mâncare și prăjituri tradiționale românești de acasă, iar când am revenit în UK am continuat să fac cea ce mă face fericită”, a mai spus Alina Spoială.
Festivalul International Summer a avut loc la Grays duminica trecută, centrul orașului fiind împânzit de peste 10.000 de români și moldoveni, dar și de alți rezidenți europeni. (foto: Adina Romaneț Photography)












