Acasă National / Externe Nu scăpăm de VREMEA REA! O nouă avertizare de ploi torențiale, grindină...

Nu scăpăm de VREMEA REA! O nouă avertizare de ploi torențiale, grindină și VIJELII emisă de meteorologi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de fenomene extreme în România. Astfel, de la ora 17.00 intră în vigoare o alertă de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în aproape toată ţara, inclusiv București. Alerta expiră mâine dimineață.

Astfel, în intervalul 13 iunie, ora 17.00 – 14 iunie, ora 6.00, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea sudică a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), precum și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Potrivit ANM, astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.

Vremea 13 iunie în ţară

Vremea se va menţine în general instabilã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va avea înnorãri temporare, mai accentuate dupã orele amiezii şi în cursul nopţii, când vor fi perioade cu averse torenţiale, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), iar pe arii restrânse, mai ales în regiunile sudice, vijelii şi cãderi de grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor fi de 15…25 l/mp şi izolat peste 40…50 l/mp. Valorile termice vor caracteriza în continuare o vreme cãlduroasã în sudul ţãrii, iar în Muntenia, în sudul Olteniei şi în zona continentalã a Dobrogei disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperaturã-umezealã (ITU) se va situa în jurul valorii de 80 de unitãţi; temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 33 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 22 de grade. Presiunea atmosferică va fi în scãdere în estul şi sudul ţãrii, iar în rest va fi variabilã. (foto: imagine ilustrativă)