”Carpathians Blueshield 2024” a oferit oportunitatea locotenent-colonelului Munteanu Mihai Viorel de a-și pune în practică toate cunoștințele acumulate de-a lungul carierei, iar pentru toți cei implicați de a-și îmbunătăți abilitățile profesionale și capacitatea de a lucra în echipă.
Locotenent-colonelul Munteanu Mihai Viorel este absolvent al Liceului Militar „Neagoe Basarab” Buzău și a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, promoția 2005, iar din anul 2015 face parte din echipa jandarmilor băcăuani .
Acesta a fost convocat de către Jandarmeria Română pentru a deține funcția de „Political Advisor”, iar în cadrul activității la care a participat a avut ca obiectiv consilierea conducătorului exercițiului în domeniul aplicării politicilor publice necesare pentru îmbunătățirea și armonizarea tehnicilor și metodelor de lucru, prin schimbul de experiență și expertiză cu reprezentanții din statele invitate.
Acest exercițiu de antrenament a fost organizat de Jandarmeria Română și a reunit peste 300 de militari din 11 țări din Uniunea Europeană.
Exercițiul a fost găzduit de Centrul de Pregătire al Jandarmeriei de la Ochiuri, județul Dâmbovița, și a însemnat cinci zile de antrenament asiduu, cooperare și schimb de experiență între forțele de ordine participante, scenarii gândite până la detaliu și acțiuni de stabilizare a unor situații conflictuale.
În cadrul exercițiului au participat observatori din SUA, evaluatori ai Uniunii Europene, precum și ai unor organizații civile.
„Mulțumim colegului nostru pentru efortul depus în organizarea acestei activități!”, a transmis purtătorul de cuvânt al IIJ Bacău, Alexandra Dănculea.















