Interzis minorilor la tatuaje şi piercing-uri! Saloanele nu vor mai avea voie să tatueze adolescenţii nici dacă vin cu părinţii de mână. Iar pentru cerceii în nas, limbă sau buric au nevoie de acordul părinţilor. În ce priveşte scoaterea tatuajelor cu laser, nu se va mai putea face decât la medic.
În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi copii şi-au făcut tatuaje cu gândul că un desen pe corp îi va ajuta să se facă remarcaţi în grupul de prieteni. De acum, practica va fi complet interzisă, chiar şi cu acordul părinţilor. În saloane vor fi interzise şi procedurile care implică folosirea dispozitivelor medicale cum este laserul. Altfel spus, cine vrea să îşi scoată un tatuaj va trebui, obligatoriu, să apeleze la o clinică.
Noile reglementări sunt prevăzute într-un ordin al ministrului Sănătății, prin care sunt aprobate normele de igienă pentru saloane.
Liviu Tătaru, alias Joker, este unul dintre cei mai vechi și experimentați artiști tatuatori din Onești și din județul Bacău. Joker deține propriul salon de tatuaj – JOKER ALIA TATTO – situat în Onești, pe bulevardul Oituz nr. 26, și încă dinainte de noile reguli, a încercat de fiecare dată să-i convingă pe clienți, indiferent de vârstă, să înțeleagă că un tatuaj e o decizie luată pe viață.
Joker salută acum noile reguli impuse de autorități în privința tatuajelor – VEZI VIDEO ALĂTURAT.
Ordinul de ministru interzice şi piercingurile pentru copiii sub 16 ani, cu o excepţie
Mulţi dintre cei care au refuzat cu încăpăţânare să se mai gândească, au revenit să-şi repare alegerile greşite din tinereţe. Pe lângă tatuaje, ordinul de ministru interzice şi piercingurile pentru copiii sub 16 ani, cu o excepţie: cele din ureche. Dar şi pentru asta va fi nevoie de acordul părinţilor.
Noile reguli spun că procedurile trebuie făcute doar de personal calificat şi doar cu produse reglementate. În caz contrar, amenzile ajung la câteva mii de lei. (foto: Joker Alia Tatto)











