Acasă Actualitate (FOTO) GRUP ŞERBAN Holding din ONEȘTI, în Top 15 povești românești de...

(FOTO) GRUP ŞERBAN Holding din ONEȘTI, în Top 15 povești românești de SUCCES, la Bursa de Valori. IRINA ȘERBAN: „Este unul dintre copiii mei”

Bursa de Valori București (BVB) a lansat ieri cartea „Made in Romania: 15 companii pentru creșterea economiei românești și poveștile lor de succes” – ediția 2023, iar una dintre aceste companii este din Oneşti: Grup Şerban Holding.

La evenimentul care s-a desfășurat în București, Grup Şerban Holding a fost reprezentantă de co-fondatoarea companiei, Irina Șerban, aceasta fiind însoțită de copii.

„Sunt aici, în fața dumneavoastră, din postura de mamă a trei copii, care a venit împreună cu doi dintre ei să vă vorbească despre cel de-al treilea. Chiar dacă nu este unul biologic, este unul dintre copiii mei, pentru care alături de soțul meu, am pus suflet, am construit și ne-am bucurat în toată evoluția pe care am avut-o până acum”, a spus, printre altele, co-fondatoarea Grup Șerban Holding, Irina Șerban, de la microfonul prezidiului.

„Mulțumim și felicităm Bursa de Valori Bucuresti pentru inițiativa proiectului Made in Romania. Mulțumim încå o datå pentru premiul acordat în cadrul acestei gale, gală care promovează companiile românești inovatoare cu potențial, contribuind semnificativ la evoluția lor”, au transmis reprezentanții Grup Șerban Holding Onești.

Compania antreprenorială Grup Şerban Holding (simbol bursier GSH) este activă în mai multe domenii din agricultură.

Structura Grup Șerban Holding este integrată şi conţine următoarele domenii de activitate: agricultură, comerţ cu cereale, plante oleaginoase şi legume, fermă de bovine Angus, panificaţie, patiserie. cofetărie, alimentaţie publică (lanţ propriu de magazine – Băcăniile Şerban şi o cofetărie sub brandul LuMa creator de gust), distribuţie şi transport. (foto: Facebook / Grup Șerban)