Acasă Actualitate (FOTO) SCHELETE descoperite într-o comună băcăuană, de un pasionat căutător de metale....

(FOTO) SCHELETE descoperite într-o comună băcăuană, de un pasionat căutător de metale. Cui aparțin osemintele

Patru schelete au fost descoperite, zilele trecute, pe raza comunei Dofteana, județul Bacău, de un pasionat căutător de metale. Descoperirea a avut loc în zona montană a localității, la circa 12 kilometri de satul Hăghiac, la poalele muntelui Șandru.

Vasile Boboc, un pasionat căutător de metale, dar și de artefacte, a descoperit întâmplător osemintele a trei ostași ruși și unul austro-ungar care au căzut în luptele din Primul Război Mondial duse în arealul în care se află comuna, scrie desteptarea.ro.

Detectoristul a făcut un apel telefonic la numărul 112, iar în zonă s-au prezentat organele competente pentru a ridica muniția și osemintele.

Artefactele au fost predate organelor competente, pe bază de proces verbal. În zona este marcat un traseu turistic Dofteana-Slănic Moldova.

Vasile Boboc a găsit, de-a lungul anilor, peste 60 de schelete ale soldaților de diferite naționalități din Primul Război Mondial, și este plasat, astfel, în rândul detectoriștilor prolifici din țară. (foto: desteptarea.ro)